duminică, 25 noiembrie 2012

Se naste o legenda

Cred ca nu e nevoie sa va spun ca Paris este binecunoscut ca "Orasul Luminilor" si locul unde se infiripa multe idile, dar nu neaparat despre asta o sa va povestesc acum. "Legenda" despre care o sa vorbim acum se leaga in mare parte de un colier cu perle, apoi de un muzeu din Paris, Luvrul, si de un tablou din acel muzeu, "Trisorul cu asul de caro", pictat de Georges de La Tour.
In ultima vreme, nu stiu cum, am devenit mai romantic decat eram de obicei, cu sotia mea. Si bine am facut, pentru ca o vad cum se bucura de atentia mea si asta nu face decat sa ma inveseleasca si pe mine. Intr-o zi, mi-am pus in gand sa ii cumpar un cadou la care ea nu s-ar astepta. M-am tot gandit si rasucit si pana la urma am gasit un colier cu perle, o bijuterie foarte frumoasa. N-am stat prea mult pe ganduri si i-am luat-o, stiind ca se apropie ziua ei de nastere. Dupa ce am luat-o, parca lipsea ceva, parca gandul tot imi spunea ca nu e de ajuns. Am cautat pe internet, bineinteles, si am rezervat niste bilete de avion pana la Paris, cu gandul ca ea oricum nu iesise din tarisoara noastra draga si, pe deasupra, era un moment ideal sa o duc pana acolo, pentru ca nici eu nu ajunsesem in Paris pana acum si era un prilej excelent si pentru mine.
Zis si facut, iata ca vine si ziua cu pricina. Ascund bine in bagajul de mana colierul, ii spun sa isi faca un bagaj mititel cat pentru un weekend si sa nu puna nicio intrebare, sa ma urmeze fara sa intrebe nimic, dar sa isi ia si buletinul cu ea, obligatoriu. Ne-am urcat in taxi, unde i-am soptit soferului incet sa ne duca la aeroport. Normal, cand am ajuns acolo a fost surprinsa, ca nu stia ce o asteapta. Am mers la "checkin", am scos biletele si am intrat. Ea era tot nedumerita, partial. Stia ca este ziua ei dar nu isi inchipuia ca vom pleca chiar la Paris. In fine, am urcat in avion, am decolat si am ajuns la Paris. Ne-am cazat la un hotel si, in timp ce ne instalam in camera, i-am spus sa inchida ochii. Am scos colierul si i l-am pus la gat. I se potrivea demential. A deschis ochii si a ramas surprinsa, din nou. Nu ii venea sa creada ce i se intampla. Admira in acelasi timp colierul pe care i-l pusesem la gat.
Bineinteles ca supriza nu s-a oprit aici. Am luat un taxi de la hotel care ne-a lasat in fata muzeului Luvru, loc pe care tineam sa il vad inca de multi ani, dar nu am avut ocazia pana atunci. Dupa ce am intrat si am admirat multe dintre exponate, majoritatea dintre ele unele foarte celebre si chiar legende, am ajuns amandoi in fata unui tablou al lui Georges de La Tour, "Trisorul cu asul de caro", dar nu pentru ca era tabloul cine stie cum sau ca il admiram noi asa mult, dar ne-am blocat amandoi cu ochii la colierul pe care il avea la gat femeia din centru, care semana izbitor cu cel cumparat de mine. Si iata-ne cum stateam noi intr-un loc legendar si ne uitam poate la o alta legenda, colierul de la gatul ei.

Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2012 si a fost doar o inventie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu