marți, 30 octombrie 2012

Echilibrul dintre serviciu si viata extraprofesionala

E iarna, inceputul anului 1979, chiar luna ianuarie. Asta era in urma cu aproape 34 de ani, cam pe atunci ma nasteam eu. Ce vremuri! Parintii mei, mama, tata, munceau pe vremea aia ca toti oamenii, cu un program bine stabilit, isi terminau treaba si veneau acasa. In acea vreme nu existau asa multe posibilitati cum sunt azi, poate si din cauza regimului de atunci. Anii au trecut si eu am crescut... si odata cu trecerea anilor peste noi vin si responsabilitatile. Vrei sa-ti intemeiezi o familie dar pana atunci vrei sa-ti croiesti un viitor ca sa ai cu ce sa intretii familia pe care ti-o intemeiezi. Pe la inceputurile vietii mele "profesionale", ca sa ii zicem asa, adica pe cand m-am apucat eu de munca, cred ca aveam 18 ani, un pusti, dar unul cu ceva ambitii, si am inceput de jos, jos de tot unde incep toti. La varsta aia nu ai un obiectiv clar, bine definit, la varsta aia cauti ca castigi ceva bani si nu prea conteaza "jobul" pe care il ai foarte mult. Pe masura ce timpul trece si te maturizezi, iti schimbi si prioritatile si parca vrei mai mult, pentru ca stii ca poti mai mult.
      De-a lungul anilor am avut o multime de "joburi". Vanzator intr-un complex en-gross, unde aveam un program destul de lejer, am lucrat chiar si pe santier, desi fizicul meu nu spunea mare lucru la vremea aia... Ce nu face omul sa castige niste bani... Dar anii au trecut si gandul intemeierii unei familii a pus stapanire si pe mine ca pe multi altii, cred. Usor usor am inceput sa am si alte responsabilitati profesionale, dar parca tot nu era de ajuns. Cautam sa fac ceva care sa imi placa asa de mult si care sa il pot imbina si cu viata extraprofesionala. Pasiunea mea era in domeniul IT-ului, desigur. Am reusit sa ajung si in domeniul asta, insa competitia cu colegii (vezi doamne, care e mai bun sau care face mai bine) parca ma obosea. Trebuia sa tin pasul cu ei ca sa imi pastrez si serviciul si, de ce sa nu recunosc, imi si placea, pana la un moment dat. Atunci am luat hotararea sa fac ceea ce-mi place dar sa pot fi oarecum si alaturi de familia mea, asa ca m-am decis sa lucrez pe cont propriu, chiar daca la inceput a fost destul de greu, stiti si voi, unii, cum este, pana iti gasesti clientela si incepi sa te extinzi. In felul asta pot sa fiu si aproape de ai mei, sotia si fiul meu, si pot sa fac si ceea ce-mi place si pe deasupra sa mai castig si bani, ca doar pentru asta munceste omul pana la urma.

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

duminică, 28 octombrie 2012

Borealy – Daruim emotii prin cadouri deosebite

      Cam asa ar suna intamplarea mea … pentru ca poate ma repet dar tind sa cred ca uneori nimic nu este intamplator in viata asta ... cel putin in a mea ...

      “Borealy” ... Daca m-ar fi intrebat cineva acum ceva timp , sa spunem cu vreun an , ce inseamna Borealy as fi spus ca habar nu am dar, acum stiu ... sau cel putin asa sper eu ca stiu ce inseamna .. eleganta , rafinament, promtitudine, profesionalism , calitate...

      Cu ceva timp in urma sotia mea si colegele ei doreau sa cumpere un cadou :  ceva nici prea iesit din comun,  dar nici prea simplu , ceva rafinat, dar in acelasi timp si elegant, nu prea strident , dar nici prea sters...era un cadou special pentru o persoana speciala ... Mai ales pentru ea.. era prietena ei , colega ei de serviciu, era cea de la care ea invatase meserie si care acum dupa 12 ani petrecuti impreuna pleca .. isi lua zborul spre alte tari... undeva unde sa ii fie mai bine ... Nu stiau exact ce doreau sa ii cumpere, dar stiau ca trebuia sa fie ceva care sa exprime fara cuvinte ceea ce ele au simtit, simt si vor simti pentru ea, ceva ce nu ar fi trebuit sa se uite niciodata ...

      Eu o auzisem pe sotia mea la un moment dat ca era ceva ce ea si-ar fi dorit ... o pereche de cercei cu pietre Swarovski, niste cercei pe care ea ii vazuse la o doamna  doctor, dar pe care nu isi permitea financiar sa ii cumpere oricat ar fi costat ... Atunci mi-a venit ideea cu   site-ul BOREALY.ro , un site de pe care noi mai cumparasem cate una, alta pentru diverse ocazii si persoane ... si stiam cum functioneaza .. problema era sa gasim ceea ce ea isi dorea sau macar ceva apropiat ... si am gasit .. am ramas putin surprins cand am vazut ce cautau ele ...ceva simplu dar in acelasi timp atat de elegant ... ceva ce iti inspira incredere, iti spunea ca ingerul tau pazitor este alaturi de tine tot timpul .. am fost uimit .. o pereche de cercei Angel ... i se potriveau de minune .. o „pereche de ingeri”  pentru un inger ca ea ...M-am bucurat ca au gasit ceea ce cautau , m-am bucurat ca au gasit cadoul perfect pentru ea .. Intr-un final am facut comanda .. i-am primit .. si urma ziua cand trebuia sa duca cadoul .. Aaaa.. am uitat sa va spun ca nici una dintre ele nu indraznea sa desfaca pachetul primit sa vada ce era inautrul sau ... Am fost placuti surprinsi de modul de prezentare si de ambalare al acestuia ...


      O „cutiuta” superba in mijlocul careia erau o pereche de cercei minunati  pentru o persoana minunata ... Si cum ziua in care ea trebuia sa plece se apropia din ce in ce mai tare a urmat acea zi pe care eu unul nu o voi uita niciodata ... Fetele au pus mana de la mana si i-au facut o surpriza si mai mare .. o petrecere de „drum bun, intoarcere placuta” cum spun ele,caci intotdeauna atunci cand o persoana buna profesional pleaca este foarte greu  ... unde totul a fost amenajat asa cum i-ar fi placut ei .. o masa rotunda, caci ea spunea ca mesele rotunde sunt cele care aduc prosperitate, o vaza cu flori in mijloc, pentru ca natura trebuie sa fie peste tot acolo unde exista suflare ... o muzica in surdina , caci daca e prea tare nu intelegi nimic niciodata ... si dupa cateva ore de petrecere a sosit si momentul mult asteptat... despartirea , dar nu inainte de a darui cadoul ... un buchet imens de trandafiri si o cutiuta minune ... Nu cred ca isi imagineaza cineva fata ei in momentul in care a vazut ceea ce a primit de la fete .. o imagine soc .. lacrimi de bucurie (pentru ceea ce gasise acolo , printre acele funde) si tristete (pentru ca stia ca era timpul sa plece , dar nu vroia .. dar nevoile materiale erau mai puternice decat dragostea celor din jur) in acelasi timp ...

       O imagine pe care eu unul nu o voi uita niciodata .. o imagine care imi va ramane intiparita o viata intreaga in minte... o imagine plina de emotii ...Exact ca si magazinul de unde a fost cumparat cadoul ... „BOREALY.ro ... DARUIM EMOTII”
      Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

joi, 25 octombrie 2012

Edimax: Stii tot ce misca!

Intr-un articol de acum cateva zile scriam ca omenirea evolueaza si odata cu ea si tehnologia. Da, sunt un ahtiat dupa tehnologie, in general IT pentru ca este si domeniul in care ma invart. De cand au aparut smartphone-urile si, bineinteles ca mi-am luat si eu, au aprut zeci de aplicatii care mai de care mai tare. Normal ca am inceput si eu sa mi-l "tunez", cum imi place mie sa spun. Si tot cautand eu asa aplicatii pentru android, am dat peste EdiView, o aplicatie pentru android care iti permite sa vezi de la distanta camera de supraveghere. Pai, telefonul meu are android, dar nu am camera de supraveghere! Pai, sa dam un "search" pe Google la Edimax. Iata si camerele! Acum, care sa fie aia care mi-ar fi mie buna? M-am orientat spre un IC-7100, o camera IP. Ca sa-mi satisfac nebunia, am luat-o! Am montat-o in casa, normal, pe hol. Conectata la internet, instalat aplicatia, conectat si telefonul la ea, bun, totul merge struna. Nici nu am apucat sa termin bine de instalat ca a si venit momentul sa plec din oras cu ceva treaba. "Gargarita" mea (fiul meu), cum e el curios, a stat langa mine cat timp a montat camera si ma tot intreba: "Tati, ce e aia ?". I-am explicat in mare mai pe limba lui ce e, si a parut ca a inteles. E la varsta la care incep intrebarile gen: "Da aia ce e? Si aia de ce e asa?" etc.
Anul trecut, de ziua lui a primit un hamster de la frate-miu. Pana acum nu l-am lasat sa il scoata din cusca lui, nu de alta da sa nu stau sa alerg dupa el prin casa, la cat de mic era. Acum ca am plecat, sotia mea a ramas cu "gargarita" acasa. Acum, eu, ajuns la destinatie, asteptam intalnirea programata stand la o masa cu un suc si, ce-mi veni in minte. Ia sa deschid eu telefonul si sa vad ce e p-acasa, ceva actiune? Bineinteles ca am deschis EdiView. Si, ce-mi vad ochii? Nu intelegeam exact ce se intampla asa ca am mai asteptat cateva secunde. "Gargarita" alerga in mai multe parti, dar nu intelegeam de ce. Sotia mea tocmai ii schimba "culcusul" hamsterului ("culcusul" insemnand talasul pe care sta el) si i-a dat drumul pe jos, profitand ca eu nu eram prin zona. "Gargarita" ce facea? Cand se ducea spre hamster sa il alerge, cand fugea el de hamster. Nici nu puteai sa-ti dai seama care e mai fricos dintre ei la felul cum fugeau unul de altul. M-am amuzat timp de cateva minute dupa care nu am mai rezistat si am sunat-o pe sotia mea si ne-am distrat amandoi pe tema asta.

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

marți, 23 octombrie 2012

Aventuria – si esti bun de drum

"Calatorului ii sade bine cu drumul" zice o vorba din popor. Pai daca e asa, atunci sa purcedem. Ne-am hotarat sa dam un tur prin afara tarii, mai mult pentru sotia mea, care nu a iesit din tarisoara noastra draga. Si pe langa ea si "gargarita" noastra mica, fiul nostru, s-a hotarat si mama sa mearga pana la fratele ei in Germania, in Furth, langa Nuremberg. Si cum ea este adepta bagajelor multe si noi neavand spatiu cam cat i-ar trebui ei, ne-am gandit la o solutie. Ce sa facem, cum sa facem loc sa bagam toate bagajele? Si tot gandindu-ne si tot cautand o solutie am dat din intamplare peste Aventuria.ro, un magazin online care nu doar vinde dar si inchiriaza cutii portbagaj, stiti voi, cutiile care se pun deasupra masinii. Asta e! Altceva mai bun nici ca puteam gasi nici daca cautam 100 de ani! Ne-am orientat spre o cutie portbagaj Thule Atlantis 780 argintiu, care are o capacitate destul de mare (480 litri). Nici ca se putea mai bine. Si ce credeti, la cate bagaje si-a luat mama si, credeti-ma si-a luat, a mai ramas si loc! Culmea! Cu atata greutate s-a mai adaugat foarte putin la consumul masinii, cam 0,5l / 100 km dar a meritat! Am lasat-o pe mama in Furth iar noi ne-am continuat calatoria care a fost una foarte reusita!

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

duminică, 21 octombrie 2012

Press to Play cu Playboy VIP!

Nu de mult am primit un cadou mai special, un parfum care poate face minuni. Asa vorbeste lumea... am vrut sa vad si eu daca e adevarat ce se aude despre el. Pe cutie scria Playboy VIP For Him.


 
 
Se spune despre el ca este seducator, ca te poate duce intr-o lume in care doar visezi sa te afli. Deschid cutia, scot sticluta de parfum, inchid ochii si parca aud o voce care-mi spune: "Press to Play!". Deschid ochii si intreb: "Poftim?". Dar bineinteles ca nu mi-a raspuns nimeni, eram singur acolo. Si, nu mai stau pe ganduri si apas. Pai daca ai zis "Press to Play!" hai sa vedem ce se intampla! Am apasat si am inchis ochii. In clipa urmatoare, galagie in jurul meu. Ma uit in jur, o petrecere plina de vedete, dar nu oriunde. Unde in alta parte decat la Hollywood! Il vad pe Brad Pitt, dar Angelina nu e langa el. Oare unde o fi ? Fac cativa pasi si ce credeti, Angelina era chiar langa mine! Se simtea de la distanta mirosul seducator al parfumului ei, Playboy VIP For Her. "Buna seara" zice ea. "Nu imi aduc aminte sa te mai fi vazut pe aici". Eu, nestiind ce sa spun, am inghitit in sec. "Da... asa e... ai dreptate... Nu sunt un obisnuit al petrecerilor de genul asta" spun eu fara sa stau prea mult pe ganduri. Brusc, o melodie lenta se aude de pe scena amenajata pentru petrecere. Fara sa stau iar pe ganduri, ii fac invitatia: "Crezi ca imi poti acorda onoarea acestui dans?". "De ce nu?" zise ea si, incepand sa dansam amandoi unul aproape de celalalt, ea continua: "Ce miros seducator!"...
..."Tati, tati, ia uite ce am desenat!" aud eu in apropiere. Deschizand ochii si uitandu-ma in jur, totul se schimbase. Eram acasa, atipisem cu sticluta de parfum in mana. "Hei, poate ca lumea chiar stie ce vorbeste de parfumul asta" ma gandesc eu, in timp ce pun sticluta inapoi in cutie si ma uit pe desenul baiatului meu. "Foarte frumos, gargarita mea" spun eu, frecandu-ma la ochi sa ma dezmeticesc putin. "Ce vis..." imi spun in gand in timp ce imi reluam locul in lumea mea reala.
 
Articol scrips pentru competitia SuperBlog 2012.

vineri, 19 octombrie 2012

Esti Fan Branza?

Uitandu-ma pe probele concursului SuperBlog, proba de la Delaco mi s-a parut destul de interesanta. Multi dintre colegii bloggeri au citit probabil "Enuntul probei" si s-au pus pe scris ceva umoristic. Dar cititnd si eu enuntul mi-a ramas gandul la cuvintele astea: "În abundența de englezisme, luate de-a gata, jocurile noastre de cuvinte zac uitate în dicționare." (sursa SuperBlog). Mie unul proba nu mi se mai pare asa amuzanta dupa ce am citit cuvintele mentionate mai sus. Mergi pe strada si mai auzi pe cate unu: "Salut MAN" sau doua fete care se intalnesc si isi zic: "Buna draga, ieri am fost la shopping". Oare sa nu mai stim sa vorbim romaneste? Dintr-o data "cumparaturi" a devenit "shopping" si asa mai departe. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, si eu iubesc limba engleza si mi-a placut s-o invat de mic, de la scoala generala si recunosc ca mi-a fost de mare folos pe unde am fost prin Europa, dar totusi sunt Roman si traiesc in Romania.
Nu ca as face eu mare branza scriind articolul asta si vezi Doamne s-ar uita nu stiu cati oameni pe el si mi-ar da dreptate, dar eu imi spun doar parerea mea de roman caruia ii place sa se plimbe la el in tara si sa manance branza traditionala si sa se declare fan branza. Da sa nu fie sarata! :) Si revenind la englezisme, cand ii vezi cu cata pasiune vorbesc te bufneste si rasu'. Zici ca s-au nascut in era in care branza se numeste cheese, cumparaturile se cheama shopping si tot globul vorbeste numai engleza.
Da-ne Doamne cate o palma ca poate ne vine gustu de branza in gura si ne aducem aminte ca totusi suntem romani si vorbim si noi o limba a noastra.

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

joi, 18 octombrie 2012

Tu cum iti alegi Laptopul potrivit?

Odata cu anii evolueaza si tehnologia. Parca mai ieri ne jucam pe calculatoarele HC sau CIP, unde trebuia sa incarci jocul pe caseta audio in casetofon si aveai mari sanse sa nu iti mearga :) Eh... ce vremuri. Oare cine isi imagina atunci ca tehnologia va evolua asa de mult? Stau cateodata si ma gandesc: oare peste cativa ani cum va fi? Daca acum deja avem pe telefoane aproape ce avem si in calculatoare. Oricum, daca ma intrebati pe mine, laptopul ramane pe departe cel mai practic. Poti sa il pui intr-o geanta si sa il iei cu tine oriunde si poti rula pe el cam orice aplicatie iti trece prin cap. Sin ce marci mi-au trecut prin mana pana acum pot spune ca cele mai bune mi s-au parut Toshiba Satellite si Sony Vaio. Mai degraba am fosy mai multumit de laptopul Toshiba, imi placea mie cum se misca (puteam sa ma joc cam orice imi placea). Avea o memorie RAM DDR3 cred, de 4GB, un procesor dual core de 2.6GHZ, placa video ceva ATI Radeon cu o memorie destul de buna, 256MB. Pe langa aplicatiile pe care le rulez de obicei puteam sa ma si joc cam orice pe el. In schimb, cam toate laptopurile care mi-au trecut prin mana se cam incalzeau dedesubt, insa nu si Sony Vaio.
Raman la parerea ca intre computere (desktopuri), tablete si laptopuri, cel mai practic ramane laptopul. Un loc de unde il puteti achizitiona este si magazinul Azerty. Asadar, criteriile de care tin cont la achizitionarea unui laptop sunt cam astea: memorie RAM, procesor destul de rapid care sa imi ruleze aplicatiile destul de repede sa nu stau sa astept, placa video si nu in ultimul rand, PRETUL. Criteriile tale care sunt ?

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

marți, 16 octombrie 2012

Poveste de Craciun – Bijuteria care mi-a schimbat viata

E iarna, sfarsitul anului 2007... aproape de Craciun... Si pentru ca tot am ceva bani in buzunar si ma gandesc numai la ea (actuala mea sotie acum), oare ce cadou sa ii iau eu de craciun? Ma gandesc la ceva Bijuterii, sau poate Bijuterii cu Cristale? Da, stiu! pentru ca o iubesc asa de mult si suntem de atata timp impreuna ar fi perfect un inel de logodna. Gata, e timpul, n-are rost sa mai astept! Dar poate ca ar trebui sa mai astept ? Poate nu ar fi bine de craciun ... sa ii dau acum un cadou obisnuit de craciun si sa pastrez inelul pana pe 27 februarie ? Da! Asta e data cand ne-am cunoscut ! Atunci ar fi cel mai bun moment! Bineinteles ca i-am cumparat inelul, dar nu i l-am dat de craciun. Am asteptat 27 februarie, asa cum imi propusesem.
27 februarie 2008... o zi frumoasa de iarna care seamana mai mult a primavara. Ne-am suit in masina si am pornit spre Predeal, la munte, unde ii place ei cel mai mult. Inima imi batea parca mai repede decat de obicei, gandurile mele erau numai la momentul acela... oare ce sa ii spun... oare cum sa fac ? Ma controlez in buzunar, sa nu care cumva sa fi uitat inelul. Inelul e la locul lui... perfect... Hotararea a fost luata, gata... asta e ziua cea mare, ziua cand trebuie sa fac pasul... pasul care ne va aduce si mai aproape, poate pentru tot restul vietii...
Am ajuns la Predeal... ne-am cazat... hotel frumos... la mansarda... am iesit la plimbarea de seara... am mers jos la restaurant... Bineinteles ca am comandat un paharel doua, nu de alta da sa mai prind ceva curaj! Ma tot gandeam la ce discurs sa tin, cum sa ii spun... In sfarsit, am terminat masa, am achitat nota de plata si am urcat in camera. Am intrat, am lasat-o pe ea inainte si m-am dus la buzunarul cu pricina... inelul era acolo, bineinteles. L-am luat si... si... m-am dus spre ea, inima imi batea asa de tare incat se putea auzi si de afara. Ea nici nu se astepta, am scos inelul si, asezandu-ma in genunchi, nici nu mai stiam la ce discursuri ma gandisem si am spus doar atat: "Te iubesc si vreau sa-mi petrec viata alaturi de tine. Vrei sa fii sotia mea?" Mi-a raspuns, cu lacrimi in ochi: "DA!".
De atunci viata mi s-a schimbat. La scurt timp a venit si "gargarita" noastra pe lume, care acum implineste deja 4 anisori! Si vom trai fericiti pana la adanci batraneti...

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Prima carte citita de la Nemira

Uitandu-ma pe probele concursului SuperBlog, am dat peste aceasta proba si mi-am adus aminte de o carte tulburatoare. Poate ca nu e chiar prima carte citita de la editura Nemira, pentru ca nici nu mai stiu care ar fi prima citita de la aceasta editura, dar e o carte care m-a pus pe ganduri la vremea respectiva si care si acum im zbarleste parul pe spate. Sa incepem prin a spune numele autorului, nimeni altul decat geniul Stephen King, iar cartea se numeste "Cimitirul animalelor". Citind cartea incepi sa te intrebi: "Oare daca mi s-ar intampla mie asa ceva, as face si eu la fel ?". Buna intrebare... Pai sa va povestesc putin cam ce se intampla... Louis Creed se muta impreuna cu familia intr-un orasel, devenind noul doctor acolo. Familie alcatuita din sotie si 2 copii, o fata si un baietel. Din intamplare (sau poate nu) casa lor se afla in apropierea unui cimitir de animale si foarte aproape de o sosea, pe unde treceau foarte des, chiar si noaptea si in mare viteza, camioane... Mai pe scurt... In cimitirul acela isi inmormantau locuitorii din acea zona animalele ucise in mare parte pe acel drum de masinile care treceau pe acolo. Louis avea un vecin (nu mai retin exact numele lui) care ii arata un secret intunecat al acelui cimitir de animale atunci cand pisica familiei este lovita de un camion. Cei doi ingroapa pisica intr-un loc mai izolat al cimitirului unde se spunea ca cei ingropati acolo revin la viata, doar ca... ei nu mai sunt aceeasi... sufletul lor se pierde... Dar ce nu face omul pentru cei pe care ii iubeste si nu se poate desparti de ei, nu poate trai fara ei. Cam despre asta este vorba in cartea lui Stephen King. Doar o clipa de neatentie a facut ca baietelul cel mic sa fie lovit de un camion care trecea pe acel drum din fata casei... Si de aici a inceput "potopul"... Louis si-a luat copilul si l-a ingropat in acel loc unde se spunea ca fiintele revin la viata... insa viata la care a revenit cel mic... nu era una normala... a inceput sa ucida tot ce prindea, pana si pe mama lui... Louis a incercat sa indrepte lucrurile si intr-un final l-a ingropat pe fiul sau unde ii era locul... Cine altcineva putea sa scrie o astfel de carte decat geniul lui Stephen King, care intotdeauna iti induce o placere a lecturii.
Cam despre asta e vorba si ma ingrozesc numai cand imi aduc aminte, si cred ca cele mai bune cuvinte sunt chiar cele ale autorului:
„Dorinţa de a înşela moartea este ciudată şi extrem de serioasă în acelaşi timp. Mulţi cred că viaţa începe de abia după intrarea în Împărăţia Domnului. Şi probabil că pentru ei aşa şi este. Atunci, de ce să-ţi pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alţii se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Şi dacă există un «după moarte». Oricum, atunci când eşti confruntat cu moartea unei fiinţe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunţi moartea, să o păcăleşti. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur că da, iar acest lucru mă înspăimântă..."

Stephen King


Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

joi, 11 octombrie 2012

Oktal.ro: „Promisiuni respectate. Din 1999”

Un mare romancier, nuvelist si jurnalist american, pe numele lui Ernest Hemingway ,  spunea candva :    “ Cand te trezesti incearca sa-ti respecti promisiunile facute la betie, astfel vei invata sa iti tii gura” .

Si cata dreptate avea ... Cand faci o primisune gandeste-te de o mie de ori – sau de cate ori este cazul – inainte de a o face ... Daca nu te tii de ea risti sa pici in minciuna, risti sa dezamagesti pe cel caruia ii era promisa jucaria, cartea sau acel ceva ...

Am patit nu numai eu , ci cred ca toata lumea ( sa nu imi spuna mie cineva ca lui sau ei i s-a indeplinit orice promisiune a avut din partea altora, caci asta nu cred nici in ruptul capului .. de data asta risc sa fiu Toma Necredinciosul) sa i sa promita ceva, cel putin pe vremea “raposatului”, si sa nu existe posibilitatea de a primi .

De ce spun asta ... sunt Stan patitul ... Pe cand eram eu mai micut asa , mama m-a invatat ca Iepurasul de Paste , Mos Gerila sau Mos Craciun exista .. si cata bucurie era pentru noi in acea perioada .. fie era Pastele , fie era Craciunul sau Anul Nou (la capitolul Craciun – Gerila nu prea intelegeam noi care era diferenta, important era ca veneau cadouri , jucarii..)primeam  lucruri care ne erau promise in an si noi le asteptam cu drag. Acum sunt amintiri cu drag ... Dar ...

Am mai crescut si noi putin si uite ca a venit si Revolutia , iar tara noastra draga sa spunem ca incerca sa mai evolueze asa putin cate putin .. Au aparut televizoarele color... a aparut video... si a aparut calculatorul .Aici este problema … Calculatorul .. o obsesie ? Se poate .. un mod de a imbina utilul cu placutul , arta cu lectura .. munca cu disctractia ... Am vrut .. si ce l-am mai vrut ... pe acela .. sau pe acela ... sau poate pe acela .. “Dar te rog mami, pe oricare vrei tu pana la urma ... al meu sa fie .. si sa se numeasca calculator”.... iar mama mi-a promis odata ca mi-l ia , dar din pacate posibilitatile materiale nu au ajutat-o sa-si indeplineasca promisiunea si nici mie dorinta ... A fost cea mai mare dezamagire ...

“Trebuie sa ai o memorie buna ca sa poti sa onorezi promisiunile pe care le faci” (Friedrich Wilhelm Nietzsche - cel mai important filozof a secolului al XIX-lea) asa am spus atunci .. Citisem acest citat undeva si imi ramasese in memorie. Mama s-a suparat atunci pentru ca eu , fiul ei , nu am reusit sa  o inteleg ca posibilitatile materiale din acel moment nu ii permiteau cumpararea acelui ceva, acelui lucru pe care eu mi-l doream cu ardoare si pe care ea mi-l promisese.Si timpul a trecut pana intr-o zi cand suna cineva la usa ...

”Buna ziua!”.... - „Buna ziua !, spun si eu ... „ - „Familia ...? „  -  „ Da, pot sa va ajut cu ceva ?”  - „Pai caut pe Dl Ionut , dvs sunteti ? „  - „Da, dar totusi imi spuneti odata despre ce este vorba ?”  - „Pai  trebuie sa va inmanam un pachet .” - „Sunteti siguri ca este pentru mine? Nu astept nimic .. Sau cel putin nu ceva de care eu sa stiu ... „ - „Domnule daca sunteti dl Ionut si adresa corespunde, in plus datele sunt aceleasi la dvs in buletin si la mine in acte , atunci al dvs sa fie .. Haideti sa nu mai pierdem timpul ca nu avem timp de pierdut... Noi avem niste promisiuni de respectat, si trebuie sa le ducem la bun sfarsit ... „ –  „Ok , cum spuneti dvs domnilor.. Unde trebuie sa semnez?”

Mai multe amanunte nu isi au rostul ci doar ce a urmat ...Am deschis pachetul si spre surprinderea mea am gasit ceea ce asteptam cu ani in urma ...Acel ceva, acel lucru pe care mama mi-l promisese si nu a putut sa il cumpere...acum era la mine, la mine in casa ..la mine in brate..il iubeam ..  il adoram .. era lucrul meu .. al meu si numai al meu ... Avea factura inauntru , am citit ce scrie si atunci am vazut numele magazinului... Oktal.ro ... Era magazinul de care mama vorbea mai inainte, era acel magazin online de care ea vorbea cu fiul unei colege .. Atunci nu am realizat nimic, acum realizez totul .. Ea incerca sa afle de la acel baiat (caci era cu mult mai mare ca mine) cum sa faca sa cumpere un calculator pentru mine ... Doamne ... Cat de rau imi pare acum pentru acele cuvinte pe care i le-am spus ... Avea sa isi tina promisiunea ...INTR-UN FINAL ...

De atunci am inceput si eu sa folosesc magazinul online ... de atunci am tot comandat cate una alta de la Oktal.ro ... si niciodata nu am fost dezamagit...

Oktal.ro este unul dintre cele mai longevive magazine online IT&C si electrocasnice din România, începandu-şi activitatea online in anul 1999.” (sursa Oktal.ro)

„Promisiuni respectate. Din 1999”

Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

luni, 8 octombrie 2012

real,- : stilul care ti se potriveste, oriunde, oricand


Hmmm… Sa spui ca nu exista intamplari adevarate sau coincidente care sa te puna pe ganduri... Spuneti-le cum doriti dumneavoastra...

Mai zilele trecute vorbeam cu sotia mea si printre alte lucruri, mai mult sau mai putin placute, ea imi spune cu zambetul  pe buze (caracteristic ei, ca sa spun asa) ca isi doreste sa vada oferta de la real,- ,dar nu oricare. In primul rand cea  vestimentara  caci a vazut ea, la  nu stiu cine, brosura in care apare noua colectie DESIGNER|S, marca proprie.

Si cum se face ca nu trec nici doua sau trei zile si apare acasa cu catalogul de la real,- pe care scrie undeva pe pagina de start: “DESIGNER|S – stilul care ti se potriveste. Oriunde. Oricand”. In clipa urmatoare am inceput sa rad... Nu imi venea sa cred ochilor... Eu tocmai  deschisesem site-ul si citeam a  doua etapa a concursului din aceasta perioada. Sa vezi si sa nu crezi... Nu imi venea sa cred ce mi se intampla... Trebuia sa scriu despre real,- si despre DESIGNER|S. Asta da coincidenta... Sotia ma tot intreba ce se intampla, de ce rad intruna, dar eu nimic si nimic... intr-un final am tacut...  nu am spus nimic... pur si simplu am asteptat sa vad ce urmeaza... Si ca de obicei ce era de asteptat…rasfoiala catalogului. Uite, asta mi-ar place pentru tine, asta pentru mine si asta pentru copil... dar  sa nu credeti ca a ales doar cate  un singur produs, ci mult mai multe... ideea era ca ma ajuta pe mine sa “construiesc” ceea ce aveam de scris acum... Si avea dreptate... Stilul ni se potrivea ca o manusa ... ei stilul urban-casual, cu tot ce inseamna el: croiala si paleta de culori... din care si-a ales un “compleu”, ca sa ii spun asa, portocaliu si nu numai ... mie mi-au placut camasile si ceva pantaloni, dar in primul rand  camasile in carouri pe care le consider foarte utile stilului meu vestimentar,atat la job cat si de zi cu zi ... iar pentru copil , tot ce s-a putut gasi cu  imprimeuri gen Lightning Mcqueen sau Spiderman (caci astea ne “omoara” in ziua de azi)...

Dupa toata aceasta intamplare am ales sa scriu ceea ce gasiti mai sus, insa ei nu i-am spus nimic decat in mometul in care ceea ce cititi dvs acum era gata pregatit “de tiparit” ...  S-a amuzat si ea , dar era bucuroasa ca a putut sa ma ajute pe mine ... si vorba ei ... Este stilul care ni se potriveste. Oriunde. Oricand
 Acest articol a fost scris pentru competitia anuala de blogging SuperBlog.

miercuri, 3 octombrie 2012

Toyota Avensis, marca celor remarcabili

Articolul care urmeaza este o provocare a concursului SuperBlog 2012, si o numesc provocare pentru ca, de cand ma stiu, sunt adeptul masinilor nemtesti! Sunt deja la a treia masina nemteasca, si probabil nu va fi si ultima. Insa nu si ea, ei ii plac masinile bune, practice si pe care sa le poata conduce, ea fiind sotia mea, Adriana. Cred ca i s-ar potrivi de minune o Toyota Avensis. Design sofisticat ? Esteticul este ceea ce ii place si ei. Avandu-l pe "gargarita" noastra, asa cum il alint eu pe fiul nostru, cred ca spatiul pe care Toyota Avensis il ofera o va incanta. Sa nu mai vorbim de tehnologia avansata care practic iti face masina sa mearga singura. Asta te duce cu gandul la filmele SF cu acele vehicole care le dai comnada vocala si ele te duc unde le spui tu :). Culmea, Toyota Avensis are si un sistem multimedia Toyota Touch&Go Plus dotat cu orice ti-ai putea dori. Sotia mea este o persoana remarcabila si ce i s-ar potrivi decat o masina remarcabila. O asemenea masina nu isi asteapta decat proprietarul, pe ea, pe sotia mea. Bine, mai trebuie sa ai si banii sa o cumperi :) Dar putem visa la ea, in timp ce conducem masina noastra second-hand :)


sursa foto: www.toyota.ro